Prezentarea proiectului

 

TITLUL PROIECTULUI: Creşterea capacităţii Asociaţiei Române de Permacultură de a promova şi susţine protejarea şi regenerarea mediului prin metode innovative si tehnici participative în comunităţile locale

BENEFICIAR: Asociaţia Română de Permacultură

Proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă

VALOAREA PROIECTULUI:  83250 CHF

LOCUL DE DESFĂŞURARE AL PROIECTULUI: naţional , în 5 oraşe din România

DURATA PROIECTULUI: 12 luni; 1 iulie 2013 – 30 iunie 2014

JUSTIFICAREA PROIECTULUI: Asociaţia Română de Permacultură vizează prin acest proiect asumarea unui rol activ şi important în problemele de resurse educaţionale şi organizatorice de protecţie a mediului cu care se confruntă comunităţile locale din România, consolidându-şi prezenţa în domeniul dezvoltării comunitare locale atât la nivel de formulare de politici locale, cât şi de furnizare de servicii de dezvoltare comunitară. Proiectul vizează formularea unor soluţii eficiente de rezolvare a problemelor de mediu cu care se confruntă comunităţile locale prin promovarea şi implementarea formării, informarii şi organizării de ateliere practice pe baze sustenabile după principiile permaculturii şi a comunităţilor în tranziţie.

OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI: Promovarea şi susţinerea permaculturii şi a conceptului de “comunităţi locale în tranziţie” ca metode innovative şi tehnici participative de protejare şi regenerare a mediului în comunităţile locale prin creşterea capacităţii organizaţionale a Asociaţiei Române de Permacultură.

REZULTATELE PROIECTULUI: consolidarea unei asociaţii naţionale de promovare a permaculturii; 200 de persoane informate asupra protecţiei mediului; 100 de persoane formate în permacultură şi “comunităţi în tranziţie” în urma cursurilor de formare desfăşurate; un manual de activităţi de protecţie şi regenerare a mediului; o campanile de informare şi promovare a permaculturii şi “comunităţilor locale în tranziţie” în rândul ONG-urilor cu obiective de mediu; 50 de persoane participante la workshopuri; 200 de persoane informate asupra rezultatelor proiectului; o Asociaţie Naţională a Comunităţilor în Tranziţie din Romania; un site de sprijin şi promovare a acesteia; 6 membrii cu experienţă directă în comunităţi în tranziţie; 50 de persoane informate.

GRUPUL ŢINTĂ: comunităţile locale, membrii ONG-urilor de mediu, persoane preocupate să găsească soluţii pentru problemele de mediu şi dezvoltare sustenabilă în mediul urban.

 

No comments

Be the first one to leave a comment.

Post a Comment


 

Articole recente

Prezentarea proiectului

Prezentarea proiectului

TITLUL PROIECTULUI: Creşterea capacităţii Asociaţiei Române de Permacultură de a promova şi susţine protejarea şi regenerarea mediului prin metode innovative...